Рус
RomBine aţI venit pe sitе-ul nostru: ''A P A V I E''
“Si am plâns mult, fiindca nimeni n-a fost gasit vrednic
sa deschida cartea, nici să se uite în ea.” (Ioan Teologul)
Acest site e destinat acelor cititori, care doresc cunoaşterea depăşirii Saltului Cuantic, trecerea din epoca Peştilor în epoca Vărsătorului. Doritorii de efecte mistice, secrete, călătorii astrale cu fiinţe extratereste, de jocuri logice şi paradoxuri, şi alte fantezii posibile, vor rămâne dezamăgiţi, deoarece aici e, numai, ştiinţa pură.
Lumea modernă se află în durerile facerii a unei lumi noi. Această lume nouă va avea un Centru al său, o nouă Conştinţă despre aceea ce suntem. Modificarea exterioară a lumii noastre, porneşte de la ceea ce suntem pe dinăuntru. Nu e nevoie să aşteptăm trecerea Saltului Cuantic pentru a lăsa propria noastră transformare să se petreacă. Aceasta se poate petrece acum, în acest moment. Mâine va fi tot aşa de greu, ca şi astăzi, şi e nevoie de curajul de a renunţa la ceea, în ce credeam încă mai ieri. Numai aşa, vom birui. Credem, că de la început de cale e suficient de a cunoaşte motivul schimbării. Rolul principal în schimbare îl are persoana cointeresată. Schimbarea depinde de dorinţa omului de aşi orienta corect structura cunoştinţelor sale. Volumul de cunoştinţe de la om la om, e diferit, în varinte şi numai purtătorul lui ştie dacă el îi aduce fericire sau suferinţă.
Dar, o lucrare ştiinţifică, care ar uni toate căile mentale de cunoaştere, e imposibilă. Oamenii sunt unicali şi fiecare are al său drum, unic, de cunoaştere. Fiecare din noi are a sa cale proprie de convingere, fiecare e liber în gândire. Cerând adăugător alte teme alese din listeşe afişate pe blog, ca material electronic, sau căutându-le în alte surse de încredere, cititorul îşi va uşura singur însuşirea capacităţii noi de a percepe clar realitatea şi astfel, suporta mai uşor Saltul Cuantic. „Omul cuantic” este acel om, care poate face faţa acestui salt de schimbări şi reuşeşte să se adapteze noii Conştiinţe. Suntem la dispoziţia Domniilor Voastre.
Centrul de studiu social “Un Centru ca noi”.
Sunt convins, că există un nivel discret de cultură umană, când omul atinge o stare căutată intuitiv de “om ajuns acasă”. Aici, el îşi ia singur titlul de stăpân ale tuturor fenomenelor ce se petrec cu el. Bogăţia şi prestijiul social devin secunde, iar locul de cinste primordial îl primrşte raportul dintre ele şi om, exprimat prin relaţia omului cu semenii săi. E un fenomen, care aduce momentul de stabilitate sufleteasă, fericire şi încredere în mediul din jur. Fenomenul nu e cunoscut de toţi, dar el poate fi însuşit printr-un set concret de informaţii. Acest set de cunoştinţe noi nu e atât de mare şi complicat sau mistic şi de credinţă, cât raţional. Vârsta celui, ce are aşa capacităţi de însuşire, e de şcoală. Elevul, paralel cu metodologia intensivă de acumulare a cunoştinţelor, începe să se folosească de metodologia extensivă. Sensul ei constă în capacitatea lui de a aranja spaţial noţiunile contradictorii percepute din mediu. Conştiinţa elevlui în timp, va deveni centrul acelor contradicţii prin o logică ce ţine de integritatea noţiunilor contrapuse. Comportamentul lui fizic şi moral va fi determinat de cunoaşterea limitelor admise de natură, alese de om din acele contradicţii persistent prezente, dar prevăzute şi programate din timp pentru aplicărea lor practică. Astfel, existenţa şi conştiinţa formează un raport relativ posibil de controlat. Cunoştinţele noi, de structurare a informaţiei prin folosirea legilor dualismului naturii şi descoperirilor din fizica cuantică, obţin definiţia de paradigmă a cunoaşterii postmoderne şi ajung a fi obişnuite, iar egocentrismul personal şi de grup diminuează. (Autorul)
ApaVie.Md – Legenda
Pe pământ nu plouase demult. Suportarea secetei de către oameni cerea lucrări tehnice de căutare a apelor subterane, construcţia de rezervoare de apă, organizaţia pazei şi chiar pregătirea unei armate moderne bine instruită şi înarmată. Oamenii deştepţi au calculat posibilităţile planetei şi timpul care a mai rămas posibil de supravieţuit. Au propus, chiar, din cele 7 miliarde de oameni să lase numai unul, numit „de aur”, al celor bogaţi. Sa introdus controlul total asupra oamenilor prin cipuri electronice şi au fabricat arme de foc de implantare al cipului de la distanţă, au distribuit paşapoartele biometrice.
Câţiva oameni au găsit şi ei un izvor de apă. Un izvor deosebit, deoarece cu cât mai mult se bea din el, cu atât mai multă apă izvorăşte. Deoarece acei oameni devenise veseli şi optimişti sa crezut că apa e otrăvită, iar, cei care au folosit-o, au fost numiţi nebuni. „Nebunii” susţineau că pe pământ pot trăi nu numai 7, ci 77 de miliarde de oameni. Timpul trecea şi deoarece rezervele de apă bună se terminau, tot mai mulţi oameni preferau să fie nebuni, decât, să moară de sete. Apa otrăvită sa înmulţit şi sau format râuri, lacuri şi mări deosebit de vaste, într-atât că când a venit ploaia, toată apa din lume a devenit otrăvită. Oamenii deştepţi şi sănătoşi, ca să nu moară de sete, au fost nevoiţi să bee şi ei din acea apa otrăvită şi să devină nebuni ca toţi. Această apă, sa constatat a fi Apa Vie, deoarece, la început cei mai deştepţii sau îmbolnăvit rău, aveau duri mari de cap, iar apoi sau însănătoşit şi de atunci în lume alături de oamenii deştepţi au locul lor şi oamenii înţelepţi.
Elaborat de „Un Centru ca noi”
A TREIA CONCEPŢIE FILOZOFICĂ
În lucrarea dată se analizează aparatul lexicologic ca instrument de percepere şi expunere a realităţii. Cititorul va putea singur prelua gândul autorului pentru a-şi aranja o percepere proprie despre informaţie şi conştiinţă, realitate şi adevăr, raţiune şi iubire. Cartea e adresată celei mai vulnerabile pături sociale, celor stresaţi şi depresaţi, celei mai tinere parţi şi mai sărace - o treime din populaţia cea mai activă, pe spatele căreia întotdeauna sau format civilizaţii noi, lideri istorici, oameni de artă, genii ai omenirii.
Cuprins
1. Introducere-------------------------------------------------------- 6.
2. Conştiinţa modernă-----------------------------------------------8.
3. Concepţia social-cuantică în varianta scolastică------ 12.
4. Fundamentarea concepţiei social-cuantice.-------------15
5. Cuvântul al treilea-------------------------------------------- ---18
6. Fenomenul terţului inclus.-------------------------------------21
6.1. Antiteza.
6.2. Teza.
6.3. Sinteza.
6.4. Dezvoltarea.
7. Concepţia social-cuantică în forma sa istorică.-----------33
7.1. Introducere.
7.2. Trei timpuri.
7.3. Trei teorii sociale.
7.4. Două soluţii complementare
8. Aparatul conceptual. ---------------------------------------------39
8.1 Definiţia Informaţiei
8.2. Definiţia impulsului indicativ
8.3. Proiectul religiei Raţiunii.
8.4. Definiţia şi descrierea legilor.
9. Tetraforma raţiunii-----------------------------------------------------47
9.1. Raţiunea.
10. O analiză specială a conştiinţei..-------------------------- -----66
10.1. Cunoaşterea intensivă şi extensivă
10.2. Metodologia cunoaşterii extensive
10.3. Paradigma cunoaşterii postmoderne.
11. Grilajul cu două fisuri.--------------------------------------------75
11.1. Clasic, cuantic, spiritual.
11.2. Monism sau… monisme
11.3. Corpul şi psihicul.
12. „Sfârşitul proiectului biblic.” -------------------------------------88
12.1.Căutarea proiectului cu numărul patru.
12.2. Religia, politica şi ştiinţa.
12.3. Pâine sau privelişti.
12.4. Limitele admise.
Bibliografie.----------------------------------------------------104
ÎN ATENŢIA CITITORILOR !
Va avea loc al treilea război Mondial ? Cabala - o ştiinţă a evreilor, spune - „Da!” Totuşi, menţionând „Zoar”, o carte de profeţii care se împlinesc întotdeauna, Cabala spune că e posibilă şi o altă variantă, dar, ea cere schimbarea interioară a omului. Această schimbare e necesară nu numai pentru cei, ce se află în zona de risc, dar pentru fiecare om, oriunde ar trăi el. Oriunde, retrăirile omului vor fi aproape de aceiaşi intensitate. Culorile lor, depind de alegerea lor corectă, între bine şi rău, între spaimă şi starea extatic fericită. Lucrarea dată e destinată spiritualităţii. Definiţie: DEX: Spiritualitatea e calitate, caracterul a cea ce e spiritual. Calitatea spiritualităţii e determinată de simţ şi intelect, iar intelectul de limba.
Esop rămâne “părintele fabulei” despre limbă. Limba e cea mai bună, dar astăzi se observă că calitatea ei cere îmbunătăţire. Sa aflat, că la baza vocabularului uman nu stă, întotdeauna, celula vie, perechi de cuvinte, dar fragmente de celule, cuvinte unitare, cele, care se cred a fi părţi adevărate la expunerea naturii percepute de om. De pildă, poţi asculta ore în şir despre acea ce este sufletul. Veţi auzi o „salată” lungă de noţiuni fragmentate, dar, niciodată nu veţi şti satisfăcător, ce e acela suflet . Introducerea cuvintelor perechi „undă-particulă” de către savantul Niels Bohr, ridică calitatea aparatului lexicologic la nivelul realităţii obiective. Corectarea vocabularului prin cunoaşterea cuvintelor duale, celula de bază a limbii în comunicare, schimbă radical concepţia omului despre natură. Nu avem o revoluţie în lingvistică, dar în mentalitatea omului despre limbă. Aparatul de măsură al relaţiilor sociale, limba, capătă forma sa naturală logică, echilibrată. Noutatea dată, ar trebui să fie binevenită, odată ce 30 - 40 de procente de populaţie trăieşte în depresie şi stres.
Acum, fiecare îşi poate scoate ochelarii cu dioptrie greşită pentru a se uita la lumina zilei adevărate. Iată, voinţa, puterile şi putinţa de a aplica teoria relativităţii asupra relaţiilor proprii despre raţiune şi logică, sărăcie şi bogăţie va trebui să şi-o refacă fiecare. Ca şi cum un copil fizic, care sa sculat în picioare şi a făcut primii paşi, aşa şi calitatea spiritului uman, astăzi, capătă posibilitatea de a se scula pe picioruşele sale fragile pentru a vedea lumea din altă poziţie. E un fenomen natural de transfigutate a conştiinţei omeneşti, efectuată prin cunoaşterea de sine şi prin obţinerea simţului omului venit acasă. E anul apocalipsei şi marilor transformări spirituale. Îndrăzniţi să biruiţi lumea, sau rămâneţi numai ca spectatori, care aşteaptă marele spectacol promis. E un moment istoric important şi trebuie să ne bucurăm de fericirea pe care o putem accepta, ori numai, aştepta şi continua de a mai trăi în lumea iluziilor vechi. Alegerea e liberă, iar, precedentele le avem: terorismul mondial, corupţia, crimele şi lipsa aparatului conceptual de a le explica.
De la autor
Această concepţie, cu numele de social-cuantică (unde, cuvântul cuantic are sensul de cuant social, particulă, parte dezintegrată de la societate), a apărut natural din necesitatea explicaţiei integrate a universului şi umanităţii, materiei şi ideii. Ea uneşte organic cele două concepţii filozofice: materialismul şi idealismul. Procedeul nou se explică prin folosirea aparatului de vorbire „corectat”. Această declaraţie pare a fi trăsnită, dar e important ca ea să fie adusă aici, de la bun început. Procedeul unirii celor două concepţii filozofice e imposibil de împlinit fără schimbarea modului de folosire a aparatului lexicologic, o mică, foarte mică deviere pentru a nu nimeri din nou într-o gaură mai veche a vocabularului.
Ca şi un program de calculator, vocabularul uman a suferit pe parcursul său de dezvoltare schimbări lente şi chiar, neaşteptate. S-au cunosc schimbări de viziune ale lumii la apariţia explicaţiei despre rotaţia pământului, la descrierea atracţiei universale între planete prin fenomenul gravitaţiei, la apariţia teoriei relativităţii. Au fost foarte importante acele corectări ale vocabularului, efectul lor e activ şi acum. De fiecare dată, odată cu apariţia teoriilor noi, perceperea şi explicaţia realităţii începea să se manifeste mai frecvent raţional, decât iraţional, în forme înnoite, mai dezvoltate ale gândirii. De fapt, in vocabularul actual e ascunsă nu o gaură, ci patru, ca patru cuie bătute în sufletul omului modern.
Cât de straniu nu ar părea, dar impulsul indicativ al acestei lucrări a fost „Manifestul comunist” scris de Karl Marx şi Fridrih Enghels. E o carte doctrinală a comuniştilor. Scrisă de pe poziţii de clasă, unilaterală, cu pretenţii dure la forma de însuşire personală a valorilor sociale, această lucrare a devenit un măr al discordiei pentru autor. Tânăr, la cei 32 de anişori împliniţi, el se implică în luptă cu aceşti titani, mari gânditori ai sec. XIX. Curajul, sa născut din însuşi practica înjositoare de viaţă comunistă. Consecinţa acelei practici, exprimată prin „binele” social, a provocat o necesitate uriaşă de a căuta o explicaţie ştiinţifică a impasului politic al PCUS. Demonstraţia, precum că politica comunistă e o doctrină a intereselor de grup, mergea bine, dar numai de la început.
În textul „Manifestului comunist” au fost introduse două cuvinte în loc de altele, care au fost clasificate ca neadevărate. Astfel, sa format un procedeu care ar fi putut demasca doctrină comunistă. A fost nevoie de văzut acea expunere de gând, ca o matematică superioară de înalt pilotaj şi virtuozitate a teoriei „proletare” exprimată prin cuvinte. A fost o practică unică. În ea, sa văzut cu câtă forţă draconică a fost scrisă acea lucrare. Totul a mers bine până la ultimele pagini, acolo, unde cuvintele folosite de genialii fondatori ai comunismului, au dispărut. Scopul pus a devenit iluzie, dar acea practică, o metodologie personală de căutare a adevărului, a mai rămas.
Peste 30 de ani, au apărut în atenţia autorului alte două cuvinte, care de data acesta îl deranjează nu numai pe el, dar şi lumea întreagă. Prezicerea sfârşitului lumii, prin distrugeri apocaliptice, a evaluat două cuvinte care sunt expuse analizei mentale aproape de orişicare om de pe pământ. Un cuvânt e apocalipsa, altul - e Dumnezeu. E uşor de gâcit că cuvântul „Apocalipsă”, se poate citi ca „Epoca – lipsă”, iar „Dumnezeu”, ca „Domnul Zeu”. Împărţirea cuvintelor unitare în alte două cuvinte dau o înţelegere nouă. Acest fapt a dus la gândul, că folosirea a două cuvinte perechi, ar fi o cheie de deschidere a unor lucruri ascunse din prezicerile profeţilor biblici.
Şi atunci, sa luat cea mai mică părticică de materie, care stă la baza universului. Sa constatat, că atomul e format din două poluri. Şi sa văzut, că fiecare cuvânt ce descrie natura e un pol, iar baza vocabularului uman e cuvântul. Nu e bine, dacă vocabularul se bazează pe cuvântul unitar. Nu repetă natura. Dacă materia e polară, atunci şi instrumentul descrierii ei, cuvintele, ar trebui să fie la fel. Ca fundament al aparatului lexicologic apare perechea de cuvinte, cuvintele duale. Sa constatat, că în şcoli se învaţă numai antonimiile (bine-rău), dar probabil, mai sunt legi conform cărora se formulează perechi de cuvinte. Dacă ele ar fi studiate, poate atunci cunoştinţele omului vor fi mai bogate, iar noţiunea de apocalipsă va avea o altă înţelegere, mai aproape de realitate.
Sau studiat noţiunile: integritatea, conştiinţa şi informaţia. Conştiinţa socială sa dovedit a fi neintegrată: unul e materialist, altul idealist. Fiecare om e pe poziţie de luptă. Viaţa e o luptă! – se declară. Numai religia predică iubirea, dar ce iubire poate fi între oameni, când primordială e lupta declarată. Situaţia creată e înţeleasă, totuşi, prin condiţiile istorice de dezvoltare a lumii.
Legea unităţii şi luptei contrariilor, pare a fi unica lege între cauza şi consecinţa tuturor proceselor din lume. Aici,”trăiesc” antonimiile. Se caută cuvinte cu proprietăţi diferite de cele ale antonimiilor. Şi aşa proprietăţi se găsesc prin legea dualismului naturii (exemplu: om-suflet) şi principiul complementării (undă-particulă). Acum, pare că aceste trei legi amenajate între cauză şi consecinţă, ar putea explica mai amplu starea proceselor din natură şi societate, de pe mai multe poziţii.
Informaţia, o noţiune încă neformulată univoc de savanţi, deoarece e pronunţată prin definiţii diferite, ar putea avea o noţiune unică, generală. Informaţie primă –e informaţia îngheţată, cea ce există în mediul înconjurător. Informaţia secundă – informaţia percepută şi expusă de către om. Informaţia indicativă – activitatea umană zilnică şi cea a inspiraţiei şi iubirii, schimbarea la faţă ori pogorârea Duhului Sfânt, la creştini.
„Înarmat” cu aşa noţiuni, s-a scris o lucrare ştiinţifică de analiză, iar paralel a fost propus un procedeu de decodificare al „Apocalipsei” lui Ioan teologul, iar mai apoi şi al unor texte din Scriptură, cartea Sfântă a strămoşilor noştri. În comparaţie cu „Manifestul comunist”, cercetarea „Apocalipsei” prin cele două cuvinte perechi a fost mult mai plăcută.
Dar, cunoaşterea adevărului are căi necunoscute. Sa aflat, că slujitorii bisericilor nu doresc cărţi sfinte decodificate, dogmatismul antic e de neatins, iar omul de rând, sa dovedit a fi nepregătit schimbării sale interioare. Omul „modern” se afla între presiuni interne ale convingerilor proprii. Majoritatea covârşitoare dintre oameni stau sub teascul greu al propriei răspunderi: ei îşi caută şefi şi profesori, care le vor da răspuns la întrebările lor, le vor explica sensul vieţii, le vor arăta lumina şi îi vor duce undeva după ei. Căci, cine e acel om din stradă, de unde vine el şi ce credinţă are el, dacă decodifică cărţile sfinte, spune că le ridică însemnătatea lor socială şi tot aici, propune noi „filozofii”, pe care încă, nimeni, nimănui nu le-a recomandat.
Autorul, însă, crede în raţiune. E important să crezi în raţiune, deoarece omul egocentric a găsit în locul ei paradoxul cunoaşterii. E un fenomen straniu această cunoaştere. Ca urmare, în lume sunt foarte mulţi oameni deştepţi, ”băieţi buni”, care confundă adevărul cu cunoştinţele sale. Cunoaşterea lor a semănat întotdeauna progres şi distrugere, dar, a uitat întotdeauna de echilibrul Raţiunii. Un impas ascuns între grijile de existenţă ale zilei de astăzi, stopează înflorirea spirituală a lumii, iar faptul că trăim prea iraţional, că ceva în lume acesta nu e în regulă, îl ştie fiecare.
Logica expunerii materialului dat a apărut treptat, fără a se şti care va fi rezultatul căutărilor. Pas, după pas, şi sa creat o legătură unică între toate problemele cercetate, iar realitatea acestor teme e confirmată şi de o listă bibliografică anexată. Astfel, şi informaţia expusă aici, şi analiza ei, e făcută cu mâinile altora. Se propune o practică deosebită în care logica formală şi principiile ei de gândire se dovedesc a fi ne suficiente pentru o viaţă decentă de om, iar legile sociale, conform statisticilor mondiale, ignoră o logică unică. Se constată, că lumea trăieşte nu numai cu religii, dar şi cu logici diferite. Cea mai provocătoare din ele, sa dovedit a fi o premisa logică de a unifica… logica. Filozoful român Ştefan Lupaşcu în anul 1950 îşi propune să elaboreze o „logică generalizată”, în care valorile logicii dinamice, identitatea şi diversitatea, sunt legate prin contradicţie”. [44] Teoria “terţului inclus”, propusă de savant la mijlocul sec. XX şi astăzi e în discuţia filozofilor contemporani. Această teorie a fost ultima verigă care lipsea în logica expunerii acestei lucrări. Prin ea, cercul căutărilor sa închis. Paralel cu “logica generalizată“ a naturii reale au început să se unească într-un dans integru şi armonios cu cuvintele şi cifrele, şi numerele, şi constantele universale: p = 3.14, e = 2,71, constanta lui Planc. Altfel, această lucrare pretinde de a-şi numi forma sa de expunere prin termenul de logică integrată, o expunere reală, obiectivă şi fără de vină, care-şi aşteaptă aprecierea şi critica din partea comunităţii ştiinţifice, a organizaţiilor sociale, a instituţiilor de învăţământ public şi a oricărui cititor.
Vino şi vezi!
CONŞTIINŢA MODERNĂ.
(EXSTRAS DIN LUCRAREA "A TREIA CONCEPŢIE FILOZOFICĂ". Autor - Victor Deleu)
În istoria ştiinţelor despre civilizaţii se susţine, că toată istoria omenirii este o istorie a războaielor. Această constatare e studiată în special în perioada ultimului secol. Studierea fenomenului de autodistrugere, războiul, e făcută cu atâta atenţie, că pare, că omul niciodată nu se va mai implica într-un alt război.
Eroare! Fiecare din noi ştie, că războiul al treilea mondial va avea loc. Se cunosc şi argumentele: suntem prea mulţi, pe planetă trăiesc şapte miliarde de oameni, nu ne ajung resurse. Sursele de informaţie în masă, par a ne pregăti pentru acest declin şi pe mulţi din noi, deja, ne-au convins. Şi dacă e aşa, apoi şi acordul de al provoca, ba chiar, şi a participa la acel război, nu e departe. Aşa dar, studierea trecutului n-a găsit soluţia - cheie pentru a construi o viaţă paşnică, liniştită.
În lucrarea dată se propune un procedeu de studiu al problemei abordate. Se declară de la bun început, că nu avem descoperiri ştiinţifice speciale. Abordarea problemei, totuşi e ştiinţifică: se foloseşte acelaşi aparat literar şi numeric, aceiaşi logică de expunere şi de analiză a naturii şi societăţii. Unica diferenţă, e aducerea de noi termeni sau noţiuni. Dar şi acestea, par a fi copiate din tot ansamblu de cunoştinţe pe care le-a creat omenirea. Anume, acceptarea acestor noţiuni simple, chiar primitive la prima vedere, sparg peretele neînţelegerii între oameni, unesc cunoştinţele fiecărui om în plasturi noi, structurate, într-o concepţie nouă socială, unică.
În linii generale, această concepţie e fundamentată pe raportul dintre conştiinţă şi limba vorbită, pe informaţia percepută şi expusă, pe practica iraţională şi raţională, pe cunoaşterea locului proprou în societatea dată şi în sânul naturii.
Şi aşa, toată istoria omenirii este o istoriei a războaielor. Această constatare evidentă este studiată din punct de vedere al materiei - sacrificii de oameni şi bunuri materiale. Procesul a fost studiat minuţios: cum a fost provocat războiul, cum au fost pregătiţi ostaşii şi politicii, cum s-au dus bătăliile, ce fel de arme au avut, cifre, date de capacitate, forţe, morţi şi vii, eroi proslăviţi, învăţămintele, etc. Sau analizat detaliat consecinţele. Pe scurt, se prezintă o instrucţiune de preparare a omului nou pentru un alt război. Analiza cauzei războiului rămâne nestudiată.
Să încercăm, numai, un ataşament de analiză a acelor procese sociale în care apare războiul. Toţi ştim că războaiele se încep în capetele generalilor şi politicienilor. Toţi ştim că războaiele se încep în capetele generalilor şi politicienilor. Care e mecanismul răspândirii lor în capetele oamenilor simpli? De ce o crimă – împuşcarea unui singur om - duce la moartea a 20 de milioane (primul război mondial),[14] iar un incendiu la Reihstag, fără jertfe umane, a dus la moartea a 60 de milioane de oameni (al doilea război mondial).[15] Să continuăm acestă analiză prin prisma conştiinţei.
Definiţia noţiunii de conştiinţă, încă nu are o expresie finită.[16] Această noţiune e tratată diferit şi se presupune, că omul nu e capabil de a o defini univoc. Cine va domina conştiinţa, acela va conduce cu lumea. Savanţii o studiază prin cercetarea psihologiei umane şi construcţiei creierului.
Aici, în lucrarea dată, vom încerca să analizăm conştiinţa prin însuşi denumirea sa de CONŞTIINŢĂ (cu-ştiinţă), adică cunoştinţele, informaţia pe care omul o acumulează mereu. Aceasta e conştiinţa manifestată. Partea nemanifestată a conştiinţei e conştiinţa care se desparte de corp şi pleacă la cer, duhul sau spiritul, ceva mistic, un vânt, o mişcare de suflet viu pe care îl analizăm conform rezultatelor şi rămâne întotdeauna ascuns de cunoaşterea unui muritor. Chiar, numind conştiinţa procedeu de reacţie adecvată la schimbul de informaţie, nu va schimba ceva în comportamentul uman. Acest procedeu lucrează nesatisfăcător. Cercetarea conştiinţei prin dualism simplifică problema definiţiei Conştiinţei. Ea e o substanţă duală. Toate lucrurile au faţă şi spate. Fiecare om îşi are înţelegerea între două noţiuni: bine-rău, frumos-urât, bogat-sărac, etc. E un coridor lung al dualităţilor prin care omul îşi petrece viaţa suferind din cauza necesităţii căutării intense prin simţurile sale a pereţilor pentru a nu se împiedica. Iar, dacă acesta nu se întâmplă, apoi la unele cotituri al labirintului vieţii omul nimereşte în unele condiţii neprevăzute, deoarece dualitatea: moarte-viaţă e plasată în şiragul de dualităţi neregulat. Putinţa de a evita trecerea din lumea vie în lumea moartă cere vedere, o viziune ce poate de studiată prin teoria dualismului, deoarece cunoştinţele acumulate unilateral nu întotdeauna dau şi raţiunea. Napoleon şi Mussolini, Marx şi Lenin apreciaţi pe vremea lor ca genii ai omenirii, prin ideile lor au devenit genii ar unor nenorociri umane de ordin global. Aşa nivelul înalt al cunoştinţelor nu-a fost suficient pentru a avea o viziune de perspectivă, o stare fericită umană şi sigură, supusă raţiunii. Conştiinţa, care cu atât succes se înglobează în cunoştinţele mari, păşeşte pe extremele noţiunilor manifestate ca un bun social şi, periodic, suportă explozii de modificări ale binelui, atins cu atâta ingeniozitate, în rău. Acest fenomen îl vom numi cuantic, deoarece trecerea dintr-o lume în alta e o asemănare a trecerii undei de lumină în particulă, fenomen demonstrat în fizica cuantică. Universul e unul şi studierea principiului asemănării în teoria despre fractali, o ştiinţă apărută în anii şaptezeci al secolului trecut, arată că acest principiu e valabil pentru toate formele de existenţă a materiei macro sau microcosmică.
Universul şi lumea, pământul şi cerul, apa şi aerul, vegetaţia şi animalele - totul e conştiinţă. În faţa noastră se află un ocean de informaţie îngheţată, pe care omul pas cu pas o cunoaşte şi o supune serviciului propriu. Prin toate organele sale de simţ, vedere şi auz, etc., omul acumulează informaţia naturii şi o reproduce ca pe nişte cunoştinţe proprii, le expune oral sau în scris.
Astfel, omul are în creierul său o conştiinţă, o cunoaştere reflectată din natură. Dar conştiinţa umană nu ieste identică cu cea a naturii. Orice informaţie primită din natură, prezintă numai cea ce poate concepe omul. Din altă parte, omul compară cunoştinţele sale cu cele primite de la semenii săi, iar adevărata imagine a realităţii obiective, pare că nu va mai putea fi cunoscută niciodată. Se crede, că omul nu poate cunoaşte lumea! Această constatare tristă îl descurajează pe omul maximalist, doritor de a cunoaşte absolutul. Dar, tot aici, apare omul pragmatic, care a găsit o legătură între cunoştinţele primite. El a observat deja practica mişcării lor, prin principiul cauzei şi consecinţei. Îndată, se produce un proces de copiere al naturii. Se copie de la păsări şi animale, apare şi o concurenţă între oameni, apoi o luptă înverşunată pentru teritorii. Aşa, omul a cunoscut a doua lege a naturii: unitatea şi lupta contrariilor. Practic, şi astăzi, omul contemporan trăieşte pe aceste două legi fundamentale: unitatea şi lupta contrariilor, care se află între cauză şi consecinţă.
Viaţa e luptă! – spun oamenii şi pare că acest cerc vicios e de nedepăşit.
Întrebarea civilizaţiei contemporane ar fi următoarea: De ce lupta dintre oameni nu se mărgineşte la o luptă de idei, acolo, unde biruinţa aparţine ambelor părţi? De ce lupta merge până la sacrificii de oameni cu distrugeri materiale, acolo, unde biruinţă, în fapt, nu este?
Care este neajunsul aparatului vocabular, că nu găseşte argumentele convingătoare pentru a linişti spiritele şi de a forma un echilibru mental sănătos în capul celor ce hotărăsc soarta multora? De ce cei mulţi se supun hotărârilor aberante, ucigătoare ale celor puţini?
O analiză simplă a fenomenului de cunoaştere, arată că procesul dat se desfăşură prin metoda intensivă de acumulare a cunoştinţelor, cere o sforţare psihică insistentă, condiţii speciale de studiu. Dezvoltarea civilizaţiei umane sa produs prin acumulare de materie şi idei, a transformat rivalii săi primitivi, în lupta lor pentru putere prin forţe fizice la fel de primitive, în rivali politici moderni, cu puteri de distrugere în masă, deosebit de devastatoare, „civilizate”.
Să notăm cu atenţie, că anume acumularea intensivă de cunoştinţe a dus la formarea piramidei ierarhice sociale de la ţăran la rege. Aşa o ierarhie a ridicat şi educat o civilizaţie modernă, deosebit de dezvoltată. Clasa aristocrată, însă, n-a mai putut să ţină robii săi în condiţiile iniţiale, dar, le-a creat şcoli, instituţii şi libertăţi controlate. Lumea are dreptul la carte şi acest drept este o lege a tuturor ţărilor lumii.
Se crede, că acumularea de cunoştinţe e şi o educaţie bună. Dar, învăţământul şi educaţia sunt noţiuni diferite. Marile învăţăminte dau amar de minte întregii lumi. Cu cât omul e mai învăţat cu atât e mai şmecher, mai iscusit, mai egoist şi cu activităţi ascunse. Omul nu-şi găseşte utilizarea sa socială prin o recunoaştere satisfăcătoare de cunoştinţe. Oamenii nu-şi găsesc sensul vieţii, iar în rezultat - acţiuni devastatore de protest, sinucideri şi terorism.
Nu se află într-o stare mai fericită nici aşa numiţii, oameni de valoare, închişi în castelele sale de lux. Ei îşi aleg personalul de serviciu cu mare precauţiune, dându-şi sama, că din stăpâni de robi, ei singuri au devenit robi ai propriului păcat.
Aşa, metoda intensivă de acumulare a cunoştinţelor, deja de mai multe secole creează starea de luptă cu sacrificii şi distrugeri.
Nimănui nu-i dă prin cap să se întrebe, de ce omul studiază în şcoli şi în instituţii atât de mult. Dacă l-am compara pe om cu animalele, vedem că şcoala animalului e de zile sau luni. O jumătate din viaţă omul acumulează cunoştinţele pe care la poartă un timp scurt. Cei mai frumoşi ani se duc într-o concurenţă de a obţine nişte cunoştinţe, care mai frecvent nu se folosesc practic. Trecerea cantităţii în calitate a cunoştinţelor se exprimă prin cea ce avem - starea socială nesigură a lumii moderne. Această concluzie pare de nedepăşit, dacă n-am studia şi metoda extensivă de cunoaştere.
Dar, metoda extensivă de cunoaştere în instituţiile de învăţământ nu se studiază. Cu ea, se ocupă numai ştiinţele oculte. Meditaţia, făcută „fără gând şi raţiune”, e declarată procedeu - cheie în contopirea conştiinţei umane cu spaţiul astral. Cică, de acolo vin toate cunoştinţele lumii. Din esoterică aflăm, că raţiunea se află undeva în constelaţia planetei Sirius, că există frăţia cosmică, că fraţii cosmici, chipurile, se adresează regulat lumii întregi pentru a o „salva”. În librării găsim o propunere enormă de cărţi perfect tipărite, apar şcoli şi cercuri de cunoaştere, cu expresii orgolioase de suprimare a ştiinţelor sociale, psihologice sau religioase din instituţiile obişnuite de stat sau cele bisericeşti.
Ştiinţa filozofică contemporană, neavând o poziţie fermă, cedează în faţa ştiinţelor oculte şi a religiei. Elaborarea unei metodologii extensive de cunoaştere devine o necesitate vitală a civilizaţiei contemporane.
Sunt trei motive, care indică la necesitatea soluţionării problemei date:
1.Stresul şi depresia populaţiei (30% în Europa), [17] care provoacă terorismul internaţional;
2.Lipsa alternativei cipului electronic destinat implantării lui în corpul uman. Aşa zisul, „Înger electronic” deja e elaborat, tehnologia a trecut primele probe, paşapoartele biometrice sunt deja răspândite cetăţenilor multor ţări; [29]
3.Singularitatea, [18] o dezvoltare a nanotehnologiei în următorii 20 de ani, prin care industria nu va mai avea nevoie de creierul uman, fapt, care se va produce la momentul depăşirii puterii de calcul a creierului uman de către maşinile de calcul.
Aceste trei mari probleme stau în faţa filosofiei moderne. Ele cer elaborarea unei ştiinţe noi, sociale, pe baza căreia s-ar crea un aparat de autocontrol etic, de comportament personal, prin care fiecăre cetăţean al planetei s-ar putea ataşa de societate oriunde ar fi el, va fi în siguranţă şi libertate achitabilă. Aşa o ştiinţă, ar trebui să fie simplă, uşor accesibilă oricărui membru matur al societăţii contemporane. Problema nu se va rezolva numai prin ştiinţă, dar şi prin aplicarea religiei, ca un strat de cunoştinţe intuitive, iraţionale, moştenite din antichitate, cunoştinţe prin care a şi crescut lumea acesta.
Omenii destul de frecvent se declară ateişti, creştini sau de alte confesiuni religioase, dar adevărul e cu totul altul. Sentimentul cosmopolitismului e prezent în fiecare om. Astăzi, oamenii vor câte puţin din fiecare religie. Ei practică meditaţii specializate, exercită yoga şi citesc cabala din cele mai neaşteptate surse. Se formează un coctail ce conţine multă otravă. E o otravă, care ar putea fi neutralizată numai prin o cunoaştere nouă, uşoară, penetrantă, planetară. Problema conştiinţei moderne, privită ca un proces de dezvoltare de la simplu la compus, se află în faţa unui început de transformare de sine, de unificare sau standardizare. Acest fenomen cere de a reflecta din natură o viziune adecvată, care nu poate fi explicată deferit, după dorinţe şi priorităţi. Viziunea nouă se prezintă ca o structură clară, transparentă şi universală pentru fiecare om, model demn de copiere şi însuşire.
Pentru ca această problemă să fie solubilă iar rezultatele ei să-şi găsească pătrunderea imediată în creierul omului modern, a fost nevoie de un fundament solid, ştiinţific. Una din cele mai importante lucrări ale filozofiei române a apărut în anul 2010 sub numele de teză de doctor de filozofie „“Scrisul ca expresie a conştiinţei şi calea de cunoaştere a fiinţării”, conducător ştiinţific doctor habilitat în filosofie, profesor universitar, Pavel Vizir. Cuvintele modeste, precum că „teza este prima încercare, la noi”, de a realiza o abordare a scrisului sub aspect ontologic, gnoseologic şi epistemologic, e urmat de un concentrat de totalizări, pe baza unei munci îndelungate de analiză ale unei cantităţi de izvoare ştiinţifice mondiale, ce se apropie de cifra de trei sute de unităţi.
În cadrul formelor scrisului se manifestă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel global, perechea de cuvinte polare „asemănare-deosebire”. Spaţiul virtual al globalizării devine alfabetul, iar universul e abordat ca o interacţiune a trei lumi: macrocosmosul, microcosmosul şi lumea semnelor. Astfel, autorul Dl Alexe Rău a realizat un tablou amplu al scrierii şi vine cu o viziune nouă, întregită a ei ca factor formator al conştiinţei, iar scrisul, ca parte a fundamentului cunoaşterii.
Analiza istorică a dezvoltării scrierii a fost departe de a prezenta mai desfăşurat şi religia, ca factor important al formării scrisului, cea ce se explică prin ştampila epocii comuniste de pe faţa psihologică a societăţii noastre. Totuşi, această lucrare poate fi folosită cu succes şi de filozofia teologică, ca un drum sigur de integrare prin cunoaştere a acelor două portrete psihologice umane, religios şi laic. Centrul integrării acestor două portrete, stă la baza oricărei ştiinţe sau religii, e căutat şi raţional, şi intuitiv. O reflecţie reală şi prevestitoare, bine fundamentată, găsim în lucrarea de teză [36] a autorului dat: ”Sistemul scrisului scoate în evidenţă faptul, că primul şi ultimul segment al său, se bazează pe… conversare şi comunicare prin intermediul numerelor şi a şirurilor de numere…, marcând o repetiţie la nivel calitativ, superior. E ca şi cum, s-ar încheia acum un mare ciclu în evoluţia civilizaţiei umane şi s-ar pregăti tranzacţia către ciclul următor.”
Aprecierea dată, ca încheiere a „marelui ciclu în evoluţia civilizaţiei moderne” şi prepararea tranzacţiei către ciclul următor e şi o concluzie precisă. Ideia ei, a fost deja implantată în fundamentul filosofiei naţionale române. O găsim în „logica generalizată”, căutată pe la mijlocul secolul trecut de un alt filozof, Ştefan Lupaşcu.
Centrul de studiu „Un centru ca noi”